Plan masuri pentru sarbatorile pascale 2025 (24.03.2025)

COMUNICAT DE PRESĂ

 Măsuri sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor,

stabilite pentru perioada sărbătorilor Pascale pe anul 2025

 

 

Având în vedere specificul tradițiilor din perioada sărbătorilor Pascale, caracterizate prin creșterea deosebită a circulației comerciale a animalelor vii și produselor alimentare, ANSVSA a stabilit la nivelul țării un set de măsuri sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, măsuri ce se și aplică și în județul Timiș de personalul sanitar veterinar.

Astfel, a fost stabilită resursa umană necesară pentru a asigura măsurile dispuse, personalul sanitar veterinar al DSVSA, angrenat în aceste activități, fiind instruit și pregătit.

Conform acestui program, se pot organiza temporar, spații special amenajate pentru sacrificarea mieilor și iezilor. Aceste locații vor putea fi amenajate numai cu respectarea de către operatori a condițiilor generale și specifice de igienă, bunăstare și protecție a animalelor, precum și de gestionare corespunzătoare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman ( SNCU), condiții stabilite de legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, aflată în vigoare.

Organizarea și deschiderea acestor obiective, se va putea realiza în urma autorizării temporare de către DSVSA Timiș, ca urmare a solicitărilor scrise, primite din partea primăriilor/prefecturii, precum și din partea asociațiilor profesionale și a crescătorilor de animale.

În cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale,  se vor afișa în loc vizibil, programul de lucru, persoana responsabilă si nr. de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

Prin aceste măsuri, se asigură o  disponibilitate a personalului de specialitate a instituţiei, atât pentru sediul propriu, cât şi în teritoriu, la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv pieţe agroalimentare autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel :

  • CSVSA TIMIŞOARA I – Timişoara  Piaţa Doina
  • CSVSA TIMIŞOARA II -Timişoara str . Iuliu Maniu, nr. 40
  • CSVSA TIMIŞOARlA III -Timişoara str . Iuliu Maniu, nr.40
  • CSVSA TIMIŞOARA IV -Timişoara  Piaţa Lipovei
  • CSVSA  LUGOJ – Lugoj str.Nera nr. 11

Program:

Luni – Joi : 8:00 – 16:30

Vineri : 8:00 – 14:00

Sâmbata: 8:00 -13:30

Duminica: 8 :00 -11:30

 

D.S.V.S.A. Timiş, va derula prin personalul propriu, și/sau în cooperare cu alte instituţii judeţene sau naţionale cu competenţe în domeniu, controale zilnice, în vederea evaluării şi asigurării respectării normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, privind sănătatea şi bunăstarea animalelor şi siguranţa alimentelor, pe întregul lanţ alimentar, de la producător/importator, până la unităţi de desfacere către consumatorul final.

Controalele  oficiale ale DSVSA Timiș privind sănătatea animalelor  și siguranța alimentelor de origine  animală și non animală, vor viza modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din exploataţiile de ovine, unităţile de tăiere a mieilor,pieţele agroalimentare, supermarket-uri, unități de depozitare, unităţi de colectare/ambalare şi depozitare ouă. Se vor efectua controale în trafic, în vederea verificării respectării normelor privind transporturile de animale vii şi produse de origine animală, astfel:

 

 Comercializarea animalelor vii și produselor din carne :

 

  1. Monitorizarea sanitară veterinară a teritoriului, privind indemnitatea acestuia faţă de bolile infectocontagioase notificabile, precum şi a stării de sănătate a animalelor;
  2. Controlul stării de sănătate al animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public, numai a animelolor sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi  indemne de boli transmisibile.
  3. Verificarea respectării regulilor de protecţie a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, în toate unitățile de tăiere aprobate, conform prevederilor Ord. ANSVSA nr.180/2006, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv verificarea documentelor însoţitoare.
  4. Verificarea condiţiilor privind transportul mieilor sau a cărnii de miel, care trebuie efectuat numai  cu mijloace de transport curate , dezinfectateşi autorizate/înregistrate  sanitar veterinar;
  5. Verificarea depozitării şi comercializării  cărnii de miel şi interzicerea efectuării acestor operaţiuni în spaţii improvizate în care nu sunt asigurate condiţiile de igienă corespunzătoare;
  6. Verificarea modului în care sunt marcate carcasele de miel şi interzicerea comercializării acestora în cazul în care  nu sunt respectate prevederile legale în vigoare. Cărnurile aduse spre valorificare de către producători vor fi marcate cu ştampila oficială. Carcasele de miel vor fi obligatoriu însoţite de organe. Carcasele găsite fără ştampilă de control sanitar veterinar sau fără organe, se vor confisca;
  7. Verificarea existenţei şi conformităţii containeruluiamenajat pentru materialul de risc specific (MRS), care trebuie să fie închis cu lacăt urmând ca subprodusele şi produsele confiscate  să fie dirijat către o unitate autorizată sanitar veterinar pentru neutralizarea acestora. Dirijarea subproduselor la unităţile de ecarisare şi a materialului de risc specific la incineratoare, intră în responsabilitatea primăriei sau administratorului locului de sacrificare,  care vor prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unităţii de distrugere.

Comercializarea  ouălor:

  1. Monitorizarea  producătorilor şi comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman şi a tuturor fermelor producătoare şi a centrelor de ambalare  ouă;
  2. Verificarea condiţiilor privind transportul ouălor, transporturi care trebuie efectuate numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar ;
  3. Verificarea depozitării şi comercializării ouălor către populaţie ;
  4. Verificarea modului în care sunt marcate ouăle, conform cu prevederile Regulamentului CE nr.589/2008 privind regimul de  comercializare a ouălor.

 

 Comercializarea produselor lactate :

  1. Comercializarea laptelui şi brânzeturilor în pieţele agroalimentare, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
  2. Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final,  sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale supuse acţiunilor sanitare veterinare obligatorii şi  examinate de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi;
  3. Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe, trebuie să deţină fişe de sanătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, fișe completate de către medicii veterinari de liberă practică din localităţile de origine și vizate de către medicul veterinar oficial.
  4. Brânzeturile destinate comercializării directe către consumatorul final de către producătoriiagricoli, pot fi expuse la vânzare, în spaţiile special amenajate în pieţe agroalimentare, în vitrine destinate acestui scop,în recipiente (tăvi) confecționate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic,ceramică,etc).
  5.  Sunt permise transportul şi păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), cu condiţia că acestea să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilității produselor.

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare, vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea  şi comercializarea produselor alimentare specifice, către consumatorul final.

 

DIRCTOR EXECUTIV

Dr. Flavius Alin NICOARĂ