Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, cu sediul în Timișoara – Str. Surorile Martir Caceu nr.4, anunță organizarea concursului de recrutare pentru funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul – P.I.F. (Postul de Inspecție la Frontieră Moravița – Serviciul Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată – Biroul Autorizare, Înregistrare, TRACES și Gestiunea activității de import-export)
Formular de înscriere la concurs (format editabil)
CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Condiții generale:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, rerepublicată, cu modificările și completările ulterioare:
”Art.54. Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
– are cetățenia română și domiciliul în România;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
– are capacitate deplină de exercițiu;
– are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
– îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice;
– nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
– nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.”
Condiţii specifice :
– studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe biologice și biomedicale, ramura de știință medicină veterinară domeniul de licență medicină veterinară, specializarea medicină veterinară;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 5 ani;
– cunoștiințe limba engleză nivel mediu, dovedite prin documente care să ateste deținerea competenței lingvistice de comunicare în limba engleză;
– cunoștiințe de operare pe calculator, nivel mediu, WORD, EXCEL – dovedite prin documente care să ateste deținerea competenței în domeniul tehnologiei informației.
DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS va conține următoarele documente:
- formularul de înscriere;
- curriculum vitae, modelul comun european;
- copia actului de identitate;
– copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări, care să ateste deținerea competenței lingvistice de comunicare în limba engleză și care să ateste deținerea competenței în domeniul tehnologiei informației;
- copia carnetului de muncă și după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
- copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- cazierul judiciar;
- declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.
DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS se depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al Românie – Partea a III-a, în perioada 20.11.2018-10.12.2018 (inclusiv), la secretariatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș din Timișoara, str. Surorile Martir Caceu nr.4, Telefon/Fax: 0256-204.911, e-mail: office-timis@ansvsa.ro, persoana de contact – Lidia Cristina Stana – consilier superior Compartimentul Juridic și Resurse Umane.
Concursul constă în trei etape: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul.
Proba scrisă se va organiza în data de 20.12.2018, ora 10,00, la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș din Timișoara, str. Surorile Martir Caceu nr.4.
Interviul se va organiza, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș din Timișoara, str. Surorile Martir Caceu nr.4.
BIBLIOGRAFIE
- Constituția României (forma republicată);
- Legea nr.188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, cu completările și modificările ulterioare;
- Legea nr.7/2004 republicat, privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;
- DIRECTIVA CONSILIULUI nr.97/78 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe li sunt introduse în Comunitate (forma consolidată);
- DIRECTIVA CONSILIULUI nr.2002/99 de stabilire a normelor de sănătate animală care reglementează producția, transformarea, distribuția și introducerea produselor de origine animală destinate consumului uman (forma consolidată);
- REGULAMENTUL COMISIEI nr.136/2004 de stabilire a procedurilor controalelor sanitar-veterinare la frontiera Comunității la importul produselor care provin din țări terțe (forma consolidată);
- REGULAMENTUL CE nr.882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animal și de bunăstare a animalelor (forma consolidată);
- REGULAMENTUL CE nr.669/2009 de punere în aplicare a REGULAMENTULUI CE nr.882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (forma consolidată);
- DIRECTIVA CONSILIULUI nr.97794 de stabilire a anumitor modalități de aplicare a Directivei nr.91/496 CEE privind controalele veterinare ale animalelor vii importate din țări terțe (forma consolidată);
- REGULAMENTUL CE nr.282/2004 de întocmire a unui document pentru declararea și controlul sanitar veterinar al animalelor provenite din țări terțe și introduse în Comunitate (forma consolidată);
- REGULAMENTUL CE nr.884/2014 de impunere a unor condiții speciale apicabile importurilor din anumite țări terțe de anumite produse de hrană pentru animale și alimente, din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine și de abrogare a RE CE nr. 1152/2009;
- Ordinul ANSVSA nr.145/2007 privind aprobarea Normei pentru siguranța alimentelor care stabilește condițiile în care se derulează operațiunile de import export, tranzit și comerț intracomunitar de produse alimentare de origine non-animală supuse supravegherii ți controlului pentru siguranța alimentelor, cu modificările și completările ulterioare;
- Directiva nr.96/93 CEE privind certificarea animalelor și a produselor animaliere.
Tematica concursului se stabilește pe baza bibliografiei.
Atribuții consilier principal
- asigură împreună cu administratorii punctelor de trecere a frontierei, respectiv a oficiilor poştale vamale, activitatea de colectare, de transport şi de distrugere a produselor de origine animală interzise a fi introduse pe teritoriul Uniunii Europene, depistate în bagajele călătorilor din ţări terţe, în punctele de trecere a frontierei, la graniţele cu ţări terţe, în oficiile poştale vamale şi în aeroporturile internaţionale care operează curse din ţări terţe, în care nu sunt organizate posturi de inspecţie la frontieră;
- verifică realizarea colectării, transportului şi distrugerii deşeurilor de la bucătăriile mijloacelor de transport internaţional aeriene, portuare şi feroviare, în punctele de trecere a frontierei la graniţele cu ţări terţe în care nu sunt organizate posturi de inspecţie la frontieră;
- raportează anual la A.N.S.V.S.A, până la sfârşitul primului trimestru, în conformitate cu prevederile art. 7, alin 1 şi 2 din Regulamentul nr.206/2009, informaţii relevante referitoare la măsurile luate în anul precedent, în punctele de trecere a frontierei de stat, unde nu există posturi de inspecţie la frontieră şi oficiile poştale vamale referitoare la produsele de origine animală confiscate din bagajele personale ale călătorilor şi din coletele poştale provenite din ţări terţe;
- monitorizează şi răspunde de comerţul intracomunitar, importul, exportul şi tranzitul de animale vii, produse şi subproduse de origine animală/ non animala şi, după caz, hranei pentru animale, pe teritoriul de competenţă;
- asigură recepţionarea informaţiilor cu privire la situaţia epidemiologică din spaţiul comunitar şi din ţările terţe, prelucrarea informaţiilor şi comunicarea acestora către medicii veterinari cu atribuţii în certificare şi TRACES;
- comunică medicilor veterinari oficiali modelele de certificate pentru comerţ intracomunitar, import, export pentru animale vii şi produse de origine animală;
- primeşte notificările de la inspectorii din cadrul posturilor de inspecţie la frontieră sau direct de la operatorii care derulează operaţiuni de import, comerţ intracomunitar, conform legislaţiei în vigoare şi urmăreşte aplicarea legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, inclusiv prin prelevarea de probe atunci când este cazul;
- deţine şi actualizează baza de date în ceea ce priveşte colectarea şi arhivarea notificărilor primite legate de activitatea de import şi comerţ intracomunitar;
- organizează acţiunile necesare, în cazul în care ţara de destinaţie solicită la exportul produselor din România anumite documente care să ateste cerinţele legate de domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
- monitorizează şi transmite către A.N.S.V.S.A., date privind produsele provenite din ţări terţe sau comercializate intracomunitar, conform domeniului de competenţă;
- colaborează cu inspectorii din posturile de inspecţie la frontieră pentru reexpedierea mărfurilor, în cazul neconformităţilor;
- colaborează cu autorităţile publice implicate, în cazul solicitărilor de restituţii la export, conform legislaţiei;
- verifică documentele sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care însoţesc transporturile de animale vii, produsele de origine animală, SNCU, hrană pentru animale şi produsele alimentare de origine nonanimală şi controlează dacă acestea au fost întocmite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare privind importul, exportul şi tranzitul;
- efectuează controlul de identitate şi fizic, inclusiv prelevarea de probe, după caz, al animalelor vii, al produselor de origine animală, al SNCU, al hranei pentru animale şi al produselor de origine nonanimală;
- aplică sancţiunile prevăzute de actele normative în vigoare persoanelor care încalcă prevederile legale privind importul, exportul şi tranzitul de mărfuri supuse controlului sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor la frontieră;
- eliberează documentele sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de import, export şi tranzit, pe baza controlului sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi răspund de exactitatea datelor înscrise în aceste documente;
- verifică efectuarea dezinfecţiei mijloacelor de transport în care s-au constatat animale bolnave sau suspecte de boli infecto-contagioase şi a produselor de origine animală şi nonanimală sau a hranei pentru animale contaminate ori suspecte de contaminare, după caz, sau cu ocazia altor acţiuni stabilite de Autoritate;
- răspunde de activitatea de control sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor ce se desfăşoară în postul de inspecţie la frontieră;
- aplică dispoziţiile legale în cazurile în care mărfurile se dovedesc necorespunzătoare;
- se asigură şi răspund că toate taxele, tarifele şi costurile legate de procedurile de verificare sunt aplicate şi achitate, conform prevederilor legale în vigoare;
- răspund de respectarea regulilor referitoare la înregistrarea documentelor şi de păstrarea evidenţelor în registre şi de notificări;
- răspund de folosirea corectă a bunurilor fixe şi a consumabilelor;
- are obligaţii administrative legate de activităţile care se desfăşoară în cadrul acestora, după cum urmează:
- deschiderea corespondenţei, cu excepţia celei personale (adresată nominal altor persoane);
- îndosarierea şi arhivarea corespondenţei;
- asigurarea că documentele necesare sunt multiplicate prin fotocopiere, în special acolo unde există mai multe puncte de lucru;
- păstrarea unui registru de serviciu care să conţină toate datele şi evenimentele importante;
- controlează, în colaborare cu autoritatea vamală locală, respectarea cerinţelor legale referitoare la transporturile personale cu produse de origine animală interzise a fi introduse pe teritoriul Uniunii Europene;
- controlează respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la introducerea în scop necomercial pe teritoriul Uniunii Europene a animalelor de companie provenite din ţări terţe, în posturile de inspecţie la frontieră care sunt puncte de intrare desemnate pentru controlul animalelor de companie;
- controlează activitatea de depozitare a produselor de origine animală neconforme aflate în tranzit în depozitele vamale, zonele libere, depozitele din zonele libere sau în depozitele operatorilor care aprovizionează mijloacele de transport maritim (ship–supplier), provenite dintr-o ţară terţă şi destinate unei ţări terţe, aflate în aria vamală în care este organizat postul de inspecţie la frontieră;
- efectuează controlul privind bunăstarea animalelor vii destinate exportului către ţări terţe şi completează Raportul de control la punctul de ieşire în baza căruia pot fi acordate restituţii la export;
- raportează rezultatele controalelor oficiale efectuate la importul, exportul şi tranzitul de animale vii, produse alimentare de origine animală, SNCU, hranei pentru animale şi produse de origine nonanimală;
- întocmeşte note de fundamentare şi referate de necesitate privind achiziţionarea de servicii şi materiale, necesare lucrărilor de întreţinere în cadrul posturilor de inspecţie la frontieră;
- evaluează şi avizează caietele de sarcini alături de celelalte structuri tehnice responsabile de elaborarea acestora;
- răspunde la solicitările altor structuri din cadrul instituţiei sau ale A.N.S.V.S.A., precum şi ale persoanelor fizice şi juridice, privind domeniile de competenţă, conform legislaţiei în vigoare;
- soluţionează petiţiile primite în responsabilitatea sa şi comunică răspunsurile către Biroul/Compartimentul Autorizare, Înregistrare, TRACES şi gestiunea activităţii de Import- Export, având în vedere respectarea termenului legal de răspuns către petent, în conformitate cu prevederile legale;
- răspunde de elaborarea şi avizarea planurilor de măsuri/acţiuni faţă de recomandările/măsurile primite în urma auditurilor/controalelor interne şi externe a activităţilor specifice, precum şi de realizarea acestora în termenele stabilite, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
- realizează şi alte activităţi dispuse de conducerea instituţiei, în baza legislaţiei în vigoare, în limita competenţelor specifice.