COMUNICAT DE PRESĂ
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș informează că în data de 12.03.2021 a procedat la stingerea focarelor de Pestă Porcină Africană din localitățile CRICIOVA, JDIOARA, GĂVOJDIA, DRINOVA, BOTEȘTI, BOTINEȘTI, JUREȘTI, BUNEA MARE, BICHIGI, TEMEREȘTI, COLONIA MICĂ , Jud. Timiș în baza actelor de stingere oficiale ale bolii nr. nr.797, 800, 803, 806, 809, 812, 814, 817, 820, 822, 832, 834, 836, 825, 827, 829, 839, 841, 843, 845 din data de 12.03.2021.
În urma desfașurării ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor în data de 12.03.2021 s-a emis Hotărârea pentru aprobarea ridicării restricțiilor sanitare veterinare și drept urmare de stingere a focarelor de Pestă Porcină Africană din cele 11 localități ale județului Timiș.
– se interzice popularea exploatațiilor non-profesionale în care au evoluat focare de pestă porcină africană pe o perioada de 6 luni, ca urmare a nerespectării condițiilor de biosecuritate prevăzute de Ordinul ANSVSA nr.20/2018, ca măsură de protecție având în vedere numărul mare de suine aflate pe raza județului Timiș.
– repopularea se va putea face numai după notificarea DSVSA Timiș.
– ramân în vigoare toate măsurile de prevenire a introducerii virusului pestei porcine africane pe teritoriul județului Timiș.
– suinele să fie identificate;
– mișcarea animalelor se va efectua numai după solicitarea avizului sanitar veterinar la DSVSA Timiș;
– întocmirea documentelor sanitare veterinare de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență.
Pentru stingerea focarelor de pestă porcină africană medicii veterinari oficiali ai DSVSA Timiș au fost sprijiniți de IPJ Timiș, IJJ Timiș, Medicii veterinari de liberă practică imputerniciți și respectiv Medicii veterinari Oficiali cât și de reprezentanții Primăriilor implicate.
În toate exploatațiile non-profesionale cu suine din zona de protecție cât și din zona de supraveghere s-a procedat la monitorizarea, examinarea clinică și recoltarea probelor de sânge pentru examenul serologic PPA de la suinele aflate în aceste zone, probele fiind lucrate la LSVSA Timiș .
Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.
Director Executiv
Dr. Alin Flavius NICOARĂ