Comunicat de Presa – Stingere focare PPA la Ortisoara si Calacea (19.04.2021)

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș informează că în data de 19.04.2021, a procedat la ridicarea restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii focarelor de Pestă Porcină Africană din localitățile Orțișoara și Calacea (jud. Timiș), în baza actelor de stingere oficiale ale bolii nr. 1145, 1147, 1149, 1151 și respectiv 1153 și 1155 din data de 16.04.2021.

Pentru ridicarea restricțiilor sanitare veterinare din zona de protecție și  de supraveghere s-a procedat la examenul clinic, măsurarea temperaturii corporale la toate suinele existente în exploataţiile nonprofesionale aflate în zona de protecţie și supraveghere a focarelor PPA din localitățile Orțișoara și Calacea și s-au prelevat  probe de sânge în vederea examenului serologic PPA de la toate suinele existente în exploataţiile nonprofesionale aflate în zona de protecție.

În urma inspecţiilor nu s-a constatat existenţa de animale cu modificări ale stării de sănătate.

Prelevarea probelor de sânge s-a efectuat în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei nr. 422/2003 privind prevalenţa de 5% cu un nivel de încredere de 95%.

Având în vedere rezultatele de laborator negative şi absența semnelor clinice ce pot fi atribuite PPA în toate exploataţiile cu suine inspectate din zona de protecție și supraveghere, începând cu data de 19.04.2021 se ridică restricţiile sanitare veterinare impuse în zona de protecție și supraveghere a focarelor PPA din localitățile Orțișoara și Calacea (jud. Timiș).

În urma desfășurării ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor în data de 19.04.2021 s-a emis Hotărârea pentru aprobarea ridicării restricțiilor sanitare veterinare și drept urmare de stingere a focarelor de Pestă Porcină Africană din cele 2 localități ale județului Timiș.

Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia  suină.

 

Director Executiv

Dr.Alin Flavius NICOARĂ