Comunicat de Presa – Influenta Aviara la Folea (com. Voiteg) (26.02.2021)

COMUNICAT DE PRESĂ

 

In data de 24.02.2021 în urma unei suspiciuni de boală, la păsările de curte (găini ouătoare) din exploatația non-profesională din localitatea Folea, comuna Voiteg, aparținând UAT Voiteg, județul Timiș, am trimis la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, pentru confirmare în vederea identificării Bolii de Newcastle și Influeței Aviare 4 probe provenite din exploatație.

Prin buletinul de analiză  nr. 11.001 din 25.02.2021, a fost confirmată Influența Aviară la păsările de curte din  loc. Folea (com.Voiteg, jud.Timiș).

S-au stabilit zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de influența aviară, din localitatea FOLEA, după cum urmează:

Zonă protecție (0-3 km) cu localitatea:  Folea

Zonă supraveghere (3-10 km) cu localitățile: Jebel, Voiteg, Opatița, Birda, Berecuța, Mănăstire, Șipet, Liebling, Conac Iosif.

În urma ședinței cu membrii CLCB  s-a aprobat ’’Hotărârea pentru aprobare a zonelor de protecție si supraveghere din jurul focarului de Influența Aviară și a Planul de măsuri în cazul confirmării bolii Influența Aviară la păsări de curte  din exploatații nonprofesionale pe teritoriul localității Folea, comuna Voiteg, județului Timiș’’.

În cazul acestei confirmării DSVSA Timiș va lua  toate măsurile care se impun conform actelor normative în vigoare, Procedurilor și Manualului Operațional pentru intervenția în focarele de Influență Aviară.

 

Director Executiv

Dr. Alin Flavius NICOARĂ